Faima mondiala a romanului Orbirea, scris cind Elias Canetti avea doar douazeci si sase de ani, a venit tirziu, intirziata de evenimente politice, desi importanta cartii fusese recunoscuta si salutata cu entuziasm de Thomas Mann, Hermann Broch, Hermann Hesse si altii. Tradusa peste tot in lume, Orbirea face parte dintre marile carti ale literaturii europene din secolul XX.

Orbirea zugraveste o lume stranie, o lume a nebuniei, o pseudorealitate a unor psihopati, in care toate personajele sufera de o forma oarecare de dementa, de la principalul protagonist, savantul Kien, a carui evolutie paranoica este urmarita pina la deznodamintul tragic si totodata - in reprezentarea lui proprie - eliberator, de la menajera si, ulterior, sotia sa, Therese, pina la intendentul Pfaff, la piticul cocosat Fischerle si chiar la psihiatrul Kien, fratele savantului. Toti poarta tare fizice, psihice si spirituale care le reduc existenta la o singura preocupare obsesiva, prin prisma careia vad si traiesc totul. Kien este carturarul inchis in turnul de fildes al imensei sale biblioteci de specialitate, intelectualul care nu intelege sa accepte vreo alta preocupare si care nu vrea sa jertfeasca nici o clipa in afara cercetarilor sale. El este "capul fara lume", cu viata rinduita si planificata pina la secunda, a carui obsesie este declansata de temerea de-a nu orbi, temere care-i aminteste de Eratosthene si de arderea bibliotecii din Alexandria.

Traducere din limba germana, note si postfata de Mihai Isbasescu

Premiul Nobel pentru Literatura in 1981!